DISTRIBUIȚI

!!! APELUL ESTE VALABIL PENTRU PERIOADA 27 MARTIE – 28 APRILIE 2017 !!!

Este lansat cel de-al șaselea apel al Programului de granturi post – investiționale Managementul durabil al terenurilor” în cadrul proiectului MAC-P

Proiectul Băncii Mondiale ”Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P) de comun cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Mediului lansează cel de-al 6-lea apel al Programului de granturi post – investiționale

”MANAGEMENTUL DURABIL AL TERENURILOR”.

Granturile MAC-P ≠ Subvenții!

Sunt invitați să participe la Programul de granturi: producătorii agricoli din întreaga republică, cu excepția celor din orașele Chișinău și Bălți, care aplică practici și tehnologii de management durabil al terenurilor, asigurând menţinerea sănătăţii şi productivităţii solului.

Grantul post – investițional va rambursa 50% din valoare investiției eligibile, cu un plafon de 20 000 dolari SUA per producător agricol.

Conform prevederilor Programului, îşi vor putea rambursa investiţia fermierii care, începând cu 1 noiembrie 2016, au procurat utilaje/mașini agricole noi, anul producerii cărora începe cu 2015 şi au aplicat, după data de 1 noiembrie 2016, practici de management durabil al terenurilor, precum tehnologii No-till și Strip-till, fâșii vegetative de filtrare, cultivare pe contur, management integrat al dăunătorilor, perdele forestiere de protecție, măsuri agro-forestiere, măsuri hidrotehnice, sisteme de captare a apei de ploaie, ș.a.

Programul de granturi post – investiționale destinate MDT presupune consultanță gratuită oferită tuturor producătorilor agricoli interesați !

Dosarele de aplicare pot fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) până pe 28.04.2017. Pentru informații suplimentare accesați  www.aipa.gov.md sau  www.capmu.md.

!!! APELUL ESTE VALABIL PENTRU PERIOADA 27 MARTIE – 28 APRILIE 2017 !!!